oraşelor séle cu opere de artă; de cât, după cum pricep, guvernul d-vóstre, nu face nimic pentru acésta, sub cuvînt că nu póte plăti milióne pe opere disputate de tóte museele din lume, ori să remunereze cu sute de mii de franci lucrări de artişti cu nume deja ilustru. Schimbați procedimentul cu remunerațiuni fórte mică veți putea avea lucrări de artă, semnate de artişti debutanță, pe carì câți-va ani după aceea nu i-ați mai putea avea decât cu mari cheltueli.

Din vorbă în vorbă, ilustrul senator al FrancieĬ 'mi recomandă pe d. Hegel, sculptorul Institutului etnografic, care lucrase pentru d-sa şi care fiind la începutul carierei, ar putea să dea României opere minunate pentru o remunerațiune modestă.

O di apoi, încălḍit de intusiasm, fără a mai gândi la răcéla cu care se primesce în ţéră orice apel în favórea operelor de artă, eŭ věḍuă pe d. Hegel şi semnarăm contractul pentru statua lui Miron Costin!

Nu mai amintesc aci dificultățile ce am întâmpinat la realisarea nebunei mele întreprinderi... Caţă nu 'mi-aŭ trămis îndărăpt apelul prin care le ceream o subscripțiune de 50 bani măcar,

adresându-mi vorbe puţin graţióse, décă nu şi înjurături! Un principe, om cu avere, şi cu multe venituri, 'mi răspunse la apel în termeni ce s'ar cădea să i trec aci pentru sciința posterităței.

Dar ce să mě mai tânguesc de principă şi de boeri mari, când chiar din membrii comitetului organisat pentru ridicarea monumentului, n'aŭ plătit până astăḍi cotisațiunea de 200 lei, care le dete dreptul să şi vadă numele scris pe monument? Până astăḍi am remas dator cu vre-o 800 lei d-lui architect Gabrielescu, care a construit piedestalul şi a avansat la lucrători aceşti bani, pe când avem a lua mai mult de 1,000 lei de la unii din membrii comitetului!

Décă amintesc aceste triste lucruri este numai, ca să am ocasiune de a adăogi și acea amintire, că cel mai bun concurs ce am aflat în România pentru realisarea statuei lui Miron Costin mi-a fost acordat de patrioticele femei din Iaşi, Craiova, Buzěů, Ploesci, Pitesci, Botoşani, Piatra (N), Roman, Bacău şi Giurgiu.

Dómnele din aceste oraşe aŭ organisat serbări pentru adunarea de fonduri necesare spre realisarea Statuei lui Miron Costin.

La aceste serbări, a căror amintire este încă

vie în sufletul meŭ, am luat parte, ori singur, ori însoţit de iluştrii mei amici Vlahuţă şi Stefănescu de la Vrancea.

Mai pretutindenea am povestit auditoruluï din sala serbărei vre-o legendă séu basm, din cele ce am avut ocasiune să culeg în călătoriile mele prin ţéră.

Astăḍă, întrunind în mănuchiù legendele ce 'mĭ-aŭ servit la complectarea de fonduri pentru statua lui Miron Costin, 'mi fac o plăcută datode a-le dedica femeilor nobile şi române bune din Iaşi, Craiova, Buzěů, Pitesci, Ploesci, Botoşani, Piatra (N), Roman, Bacău şi Giurgiu.

V. A. URECHIĂ.

PREFAŢĂ

In 1887 avui onórea neuitată de a ceti Majestăţii Séle Reginei, în feericul castel de la Peleş, câte-va din poveştile coprinse în acest volum.

Când Majestatea Sa bine-voi să asculte povestea „Popa care scie carte", de abia începusem a o ceti şi Majestatea Sa găsi minunate asemĕnără cu lucrarea lui Bürger: „Der Kaiser und der Abt." Majestatea Sa începu chiar a recita admirabil, cum scie să le recite, versurile legendei germane.

Mărturisesc că, puțin sciutor cum sunt de limba germană, eŭ nu cunosceam acéstă operă a lui Bürger şi că am fost surprins de asemĕnările fórte mari d'intre povestea ce culesesem la satul Brănişteni „Popa care scie carte" şi po

vestea lui Bürger. ment să nu intre în mintea Augusteĭ nóstre scriitóre bănuiala, că eŭ a-şì fi imitat pe Bürger în „Popa care scie carte“ şi n'aşă fi mărturisit acésta.

M'am temut chiar un mo

De atunci cestiunea aseměnărilor multora din legendele nóstre cu legende germane, inglese, francese, spaniole, etc., m'aŭ preocupat, în momentele ce 'mi lasă libere alte ocupaţiuni mai urgente. - Am cetit de atunci însemnate lucrări de folkloristică şi 'mi-am format convincţiuni, de cari cred util să împărtăşesc, în acéstă prefaţă, pe bine-voitorii lectori ai poveştilor din acest volum.

In casul special al povestei „Popa care scie carte", lectorul va vedea, la nota ce se referă la acéstă poveste, cum e probat, că povestea nóstră nu are a face cu poema lui Bürger şi nu este o copie, ori o imitaţiune de la acesta, ori-care fie aseměnările d'intre ambele lucrări.

Bürger e mai probabil că şi-a scris balada Der Kaiser und der Abt" dupě vechia baladă inglesă, culésă la 1765 de Percy, cu titlul „Pegele Ión şi Episcopul Canterbery", precum din comparațiunea versurilor englese şi germane se póte vedea.