La casa Şoltuzului erau adunaţi sătenii şi

lucraů.

Lucréză creştinii în di de sărbătóre? dice Vodă cu părere de rěů. Ean veḍi, tu copil din casă, ce lucréză Românii ǎia?

Trămisul lui Vodă merge lângă ţărani şi-i

întrébă:

Ómeni bună, dar ce lucraţi voi, cànd popa incă neci n'aŭ închis dverele altarului ca să dică psaltul Tatăl nostru, la leturghie?

Ce să lucrăm, mărite boerule?... Ea ascuțim condee pentru Măria Sa Vodă....

Copilul de casă dusă lui Vodă şcirea acesta.
Ascut condee pentru mine? dice Vodă?

Cum aşa?

Da, Măria Ta....

Vodă curios, merge lângă sătenii ce lucraŭ. Ce să vadă ?

Sătenii lucraŭ, harnică, dar nu condee făceau, ci săgeți....

Astea sunt condee?- Voi numiță condee ceea-ce noi numim săgeți, dise Vodă ridênd. Păi, Dómne, la duşmani nu se scrie cu alt-fel de condee, décă vrei să-ţi înţelégă rěvaşul!

Vodă merse de se întălni cu craiul LehieĬ şi cu Domnitorul Moldovei şi se legară acolo cu slove negre pe piele albă, că vor fi bună prieteni.

Dar Vodă aduna la Têrgovişte şi „,condee domneşci" ca cele ce-i ascuțeaŭ satele....

Cine are carte,

Are, ci-că, parte....
Dar cine óste are,
Duşmană ci-că n'are!...

Minunatul Domn Mavrogheni-Vodă, după ce mult timp apĕrase ţéra contra invasiuneĭ Austriace, fusese répus în fine la bătălia de la Rômnic şi silit să părăséscă ţéra, trecênd Dunărea pentru a veni cu oştiri noi de la Turci.

Boerimea din Bucureşcă trimite delegaţi spre Buzău înaintea Principelui Sax-Coburg comandantul oştirel Austriace, ca să facă act de supunere a ţărei.

In Bucureşcă rămăsese însă puțină oştire tur

céscă care nu şcié de trădarea boerilor şi aştepta întórcerea lui Mavrogheni cu noue ajutóre.

De odată se lăţesce vestea în Bucureşcă, că óstea nemţéscă va intra in oraş neîntârḍiat. Comandanţii garnizóneĭ turceșcă se hotărěsc a retrage óstea la Văcăreșcă.

După două-trei dile de aşteptare la Văcăreşci, Turcii, carì aŭ aflat despre trădarea boerimel, vědênd că óstea austriacă nu soseşce, se hotăresc să se întorcă în oraş şi drept pedépsă a trădărei, să prade şi să ardă capitala ţărei Muntenesci.

Planul Turcilor este înţeles de Bucureşteni. Spaima se lăţeşce într'o clipă. Cele patru poduri de căpetenie ale oraşului nu mai sunt destul de largi pentru tótă lumea care cércă a fugi spre a-şi scăpa avutul şi mai cu sémă viaţa.

Bejǎnie cumplită!

Se închid prăvăliile.... Leagănele cu roți aurite şi chervanele gem de femei şi de copii căutând să plece în direcţiunea opusă Văcăreşcilor, cu risicul de a muri de fome, ori de a fi ucişi de hoţi în cale.... Cine n'are măcar un cal de încălecat 'şi duce lada de Braşov, ori sipetul, la una din mănăstirile încongiurate de zid şi se

pregătesc a 'şi-o apĕra, împreună cu alţii asemenea lui, împuşcând de la meterezele zidului, în Turci când vor năvăli.

II.

La mănăstirea St. Gheorghe, dascălul Florea învăţa liniştit vre-o douě-deci de ucenici să citéscă la psaltire şi pe bucóvnă.

Ce faci, dascăle, strigă din pragul uşei intrând părintele Onofrei? Dă drumul ucenicilor pe la casele lor, că peste un cés, douě tot oraşul e perdut, că Turcii aŭ hotărit să-l prade şi să-l ardă până nu vin Nemţii în Bucureșcă. Grăbeşce, dascăle, că nu mai e vreme de cruceajută buche-az, ba; ce e césul rèŭ, de mare cumpěnă!“

Bǎeţii ucenici 'şi pun cartea în traistă daŭ busta spre uşă.

Ho, téră strigă dascălul Florea, alergând în pragul uşei şi împedicând eșirea ucenicilor... ho, téră! că Mavrogheni tot e Domn, şi cât o fi Mavrogheni Domn, de Turcă nu-i habar!