De Nea Sărăcilă se ţinea nevoia grapă. Câtă fóme, câtă goliciune era în casa lui, nu atêrna fire de trestie la straşina casei lui! D'apoi şése copii, unul dupě altul, la rênd ca tevile de la naiŭ, cari plângeau? Şi unde pui bătăile ca pe tobă ca să tacă!... Adevĕrat iad casa lui Sărăcilă! Să ţi astupi urechile, numai să nu auḍi certele, chiotele şi jalea plodanilor dupě un codrişor de pită. Ba să 'ți astupi děŭ şi ochii, să nu facă bătături, isbiţi de păreții goi, de lavi

ţele ciotoróse şi fără de velinţe, ori de ósele rěsărite ale feţei lui Nea Sărăcilă şi a bietei lui muieri. Mânele lor cârlige lungi de fôntână, iar sdrenţuitele haine pe trupurile lor, ca momâile de speriat vrăbiile în lanurile de holde.

40

Iar nu găsişi

de lucru, omule? dise muierea într'o séră, lui Sărăcilă. Mai cércă să ţi schimbi me

seria, că uite, nu

merge de loc. De

ce nu te facă şi tu hamal? Écă ve

cinul nostru Gro

sanu, e hamal la port şi nu se în

tórce acasă într'a

murg în fie-ce di

fără de pită la subsióră pentru copii!

Bine muiere, să mai cerc şi cu hamalicu.... Numai o să vedĭ că n'am să scot nici din meseria asta cu ce să vě ostoesc nevoia zilnică.... Când se légă sórta rea de om, te sbați

în ghiarele ei ca peşcele în mreje, până ce-ţi daï duhul.

A doua di Nea Sărăcilă, cât simţi bărdăha

nul ferestruicei ca

sei încălḍit de o rază

de sóre, desprinse

chea din hohote:

un crâmpei de funie de teiù, întinsă din vremĭ mai bune între horn şi peretele din fund al cămărei, de se punea pe el când era ce să se atêrne, şi se duse la port cu funia cruce pe piept şi se băgă între hamalii cari aşteptaŭ muşterii. Cum îl vědură

hamalií, nu mai stin

Ha, ha, ha! Nea Sărăcilă hamal!

Să şciţă că-ţi umflă sacul cu grâŭ ca vên

tul pana, numai décă alt hamal o duce grâul, iar el sacul gol! ha! ha! ha!

Cu mânile şi piciórele lui ca rişchitorile şi slab de se clătină ca fóia de plop, nu-şi mai deslégă el de la piept curmeiul de teiù ca să lege sarcină!

Şi tot aşa şi tot aşa!...

Unul câte unul, hamalii fură nǎimiţi de neguţători şi corăbieri şi rămase singur singurel numai Nea Sărăcilă. Acum era sórele de trei suliţi de la sprîncéna cerului, când écă trece pe lângă Sărăcilă, jupan Imbuibatul, care cunoşcea de mult timp pe bietul muncitor.

Glumeşti mě? Tu, hamal?

Păi! scaunul domnesc nu-i slobod pentru mine, jupâne. Mě făcui, děů, hamal, că am o fóme lungă de trei coță, şi dintr❜ênsa trag cu toţi dinţii şése copii, ca cânii dintr'o turétcă veche... Mațele ghiorǎe la tot némul meŭ şi dór-dór să se mânânce unele pe altele... Hei, d-ta, care aĬ de tóte berechet, habar n'ai de nevoia omului... Laudă Domnului, Nea Sărăcilă, 'mi-a mers bine în tóte, şi de unde acum 20 de anĬ n'avém para chióră, acum am ocine, case și corăbii.... Ce să facă, Sărăcilă? De când îi lumea, aŭ fost şi o să tot fie: la unul nevoie şi la altul bună voie, că omul se nașce fie-care cu sórta lui. Sórta mea jupâne, nici Scaraoţki, cu tótă

lungimea colţilor lui, n'o póte mistui.

Mi-s'a făcut milă de tine, Nea Sărăcilă, şi de óre-ce te făcuşi hamal, o să 'ţi daŭ eŭ o slujbă pe diua de astăḍi. O să 'ți daŭ de dus o sarcină mai potrivită cu umerii těĭ. Dute până la Sórta mea, la palatul ei, şi-i spune multe închinăciuni de la jupan Imbuibatul şi că-i mulţămeşce de tóte bunurile ce-i trămite. Écă mě, pentru ostenéla ta, dece galbenă tătăreşcă.

Numai dece galbeni, jupâne? Sórta d-téle