Dar aşa asemănări între lucrările poeților de la diverse naţiuni pot avea o esplicaţiune maï largă în lucrările folkloriştilor moderni.

Să amintim, în rapede schiţe, originele importanteĭ ramure de literatură, disă astăḍi: folkloristică.

Folkloristica e datorită Germaniei. In luptă contra influenţei francese asupra literaturei germane, patriotismul erudiților germani, căutâ în literatura populară armele de luptă contra direcţiunei francese şi născură folkloristica 1).

Frații Grimm, în lucrările lor aŭ pus basele unei întregi şcoli, tindênd a proba că asemănările ce se găsesc între poveştile populare ale diverselor naţiuni Europene, provin de la comunitatea de origine.

1) In curênd, după esemplul Germaniei, şi alte ţări începură a nu mai despreţui literatura nescrisă populară, și se colectară produsele anonime ale poporului, şi asupra acelor colecţiuni se esercitâ critica, fie după șcóla fraților Grimm, fie după scriitorul austriac von Hahn, ori după cel engles A. Lang.

Nu am trebuinţă de a aminti aci diversele doctrine născute din esaminarea fondului literar popular; mě mărginesc de a aminti, ca introducere la lucrarea mea, că una din țările,

Sistema fraţilor Grimm, adoptată de Max Müller şi de mulți alţii, a fost cu deosebire des

cari după esemplul Germaniei, se interesă de literatura populară, fu şi Francia. La 1807 deja, ministrul de interne Crétet, din ordinea lui Napoleon I, dă o circulară la prefecţi, punêndu-le strania obligațiune, de a colecta ef de pretutindene monumentele idiomatelor populare, din tot imperiul. Acelaşi lucru proectase să facă şî comitele Salvandy, ministru al instrucțiunei publice pe la finele domniei lui Ludovic Filip.

Incercarea lui Crétet şi a lui Salvandy fu repeţită în Francia, în Septembre 1852, de ministrul instrucțiunei publice H. Fortoul, după ordinea lui Napoleon III. Se înființă o comisiune ori „Comité de la langue, de l'histoire et des arts de France“, care dete instrucţiuni de modul cum să se procédă, pentru a se aduna produsele anonime ale geniului popular frances. „Monitorul universal“ din anul 1852, publică lucrările în acest sens ale lui Ampère.

Ceea ce nu isbutiră a face nici Crétet, nici Salvandy, nici Fortoul, se realisă şi încă şi aḍi continuă a se realisa, de o pleiadă de scriitori, din tóte țările Europei. Sciinţa cea nouă, Folkloristica, numără astăḍi nume ilustre, ca ale lui Max Müller, Benfey, Comparetti, Gubernatis, Khöler, Gaston Paris, Bréal, d'Ancona, Ralston, Anton de Trueba, Bladé, Cosquin, etc.

La noi Românii, folkloristica cred că se născu sub influința încercărilor din Francia ale lui Salvandy şi Fortoul. Décă cronicele nóstre vechi ne amintesc despre o sémă de scrieri populare, opere ale fantasief, nu este mai puțin adevărat, că numai după întórcerea din Francia a d-lui V. Alecsandri, se începe culegerea de cântece, balade populare, etc.

Anton Pann, şi mai recent Ispirescu, nu mai puţin minunat contribuiră la folkloristica românéscă. Acéstă nouă ramură culturală devine importantă la noi, prin lucrările d-lor Odobescu,

voltată de filologul austriac d. de Hahn, în introducţiunea la „Poveştile grece şi albanese“ 1) ̧

Wilhelm Grimm disese, că elementele mytice, ce se află în tóte poveştile popórelor ariene, aŭ o origine comună.

„Aceste elemente mytice séměnă cu fragmentele unei pietre preţióse sdrobită, ale căreia fragmente s'ar fi împrăştiat pe pămînt în mij locul pajişte şi a florilor: numai ochi strěbătători le pot descoperi. Semnificaţiunea lor e perdută de mult timp, dar este încă simțită şi acésta dă povesteĭ însemnătatea sa“ 2).

Iacob Grimm dice şi el: „Poveştile populare sunt ultimele ecouri ale myturilor antice... Este o eróre d'a se crede, că aceste poveşti s'aŭ născut în cutare, séŭ cutare loc favorisat şi că de acolo, cu timpul, aŭ fost duse mai departe, prin cutare, ori cutare căi" 3),

Hasdeů, G. D. Tedorescu, Marian, Gaster. D-lor aŭ studiat și studiază producţiunile geniului popular: cântece, legende, basmuri, proverbe, ghicitori, cimilituri, etc., găsind, ca frații Grimm, tema ce aceste aŭ comună cu producerile populare de la alte limbă. 1) Griechische und Albanesische Maerchen. Lipsca, 1864. 2) Kinder und Hausmaerchen. Tom. III. Goettingen, 1856.

pag. 409.

3) Pentamerone, prefaţă la trad. germană, Breslaŭ. 1846.

De acésta-şi părere e Max Müller, că adecă asemănările, cari se găsesc în poveştile populare a diverselor naţiuni Europene, nu provin de la împrumuturi, séŭ imitaţiuni făcute de la popor la popor, ci „aparțin la perióda, care a precedat împrăştierea raseĭ ariene; acelaşi popor, care în emigraţiunile spre Nord şi spre Sud, ducea numele sórelui şi al aurorei şi credinţa în deii străluciţi ai cerului, poseda în limbagiul său chiar, în fraseologia mytologică şi proverbială, germenii mai mult séŭ mai puțin desvoltați, cari trebuia într'o di, de sigur, să dea plante identice, séŭ fórte asemănătóre, în tóte tărâmurile şi sub tóte climatele" 1).

Teoriile fraţilor Grimm aŭ aflat puternică contradicětori. D. de Hahn le-a modificat. Astădă e probat, că asemănările poveştilor de la diverse popóre provin şi din altă causă decât a comunităței de origine. Se găsesc legende identice nu numai la popórele ariene.

Va să dică şi pe calea împrumutului, a in

1) Chips from a German Workshop, tom. II, pag. 226, apud Emanuel Cosquin: Contes populaires. Paris.

fluinţelor culturali se pot stabili similitudinele legendelor.

Din acest punct de vedere, Reinhold Koehler, bibliotecarul de la Weimar, cu lucrările séle de folkloristică, aŭ adus soluţiuni cu totul noue şi fórte preţióse1).

Acest neîntrecut critic de folkloristică urmăresce succesiv poveştile clasificate în tipuri, le urmăresce în decursul secolelor, de la popor la popor.

Dar şi cu acestă metodă urmărind o poveste în trecerea ei de la rasă la rasă, de la popor la popor, tot la aceleaşi conclusiuni, în parte, ale fraţilor Grimm se ajunge. Plecând cu investigaţiuni asupra poveştilor din diverse tĕri, ajungem tot în centrul Indieĭ.

Nu ne simțim în stare să urmărim filiațiunea poveştilor din acest volum, nică după vreuna din metodele sus amintite. Ne mărginim la lucrarea de simplu colector. Forma în care dăm povestea culésă, bună séŭ rea este lucrarea nóstră, iar fondul este al poporului. Erudiţiu

1) Weimarer Beiträge zur Literatur und Kunst. Weimar. 1865, pag. 190.